angel

Am plutit adesea printre ganduri, m-am jucat cu diferite cuvinte, am amestecat silabe, am cantat cu sufletul minunea de a fi, de a iubi si de a crede, am colindat pe la inimile altora sperand sa las fiecaruia in prag o vorba pe care sa nu o ingroape nici noianul de zapada, nici vantul de toamna, nici florile din primavara si nici macar o ploaie puternica de vara…
Acum m-am intors acasa si regasesc pustiu locul din mine… timpul a avut grija sa asterne cu indiferenta lui clipe inutile peste amintiri atat de dragi. E frig si totusi pe la colturi mai sunt inca lacrimi calde, iar in mijloc mai arde tremurand flacara divina.
Dar de acum se va schimba totul, nu va fi ca inainte ci va fi mai bine, mult mai bine. Eu am revenit cu atata iubire, cu atata prietenie si lumina pe care le-am primit de-a lungul drumului meu incat ar insemna sa ma ucid daca nu as schimba, daca nu as darui din nou parfum casei mele.
Si totusi drumul a fost lung si obositor… mai lasati-ma o secunda sa ma odihnesc, doar atat si apoi ma voi apuca de treaba… sper doar sa nu fie prea tarziu…

Aveti grija de voi, iubiti stelele si bucurati-va de orice clipa!

cu drag,
angel

Traim momente in care sufletul nostru se vrea atat de mult iubit, in care inima noastra doreste sa daruiasca atat de mult… insa ne simtim sufletele intunecate de pacate iar inimile golite de sentimente…

uneori cuvantul nu e de ajuns sa rosteasca ceea ce te doare, ceea ce simti. ceea ce-ti striga sufletul in noapte, ceea ce-ti canta inima in zori… de aceea, uneori, preferi sa taci, pentru a-ti reveni din copleseala ce te-a cuprins, pentru ca doar tacerea poate uneori sa sparga durerea ce ti-a impietrit in inima…

in fata unei minuni ramai cu gura cascata si cuvintele le pierzi prin gand… stai si traiesti asa, fara a putea spune nimic… si inca mai avem parte de minuni…

am citit o poezie care mi-a placut mult..

“Spre tine

mai plang
lovindu-ma de stanci
de piatra alba de mormant,
de dragul tau…
mi-e dor
sa te vad razand
sa te aud cum ma strigi
cantand
iar buza-ti tremuranda
s-o sarut

am luat de la oameni greutati
povara dupa povara
am fost sclav de zi
si sluga de seara
in pat de oboseala cadeam
dar adormind pe tine te visam

nu mai am nici ochi nici gura
nici adevar si nici minciuna
doar un suflet ce se vrea iertat
si-o inima ce-n zori
va pleca sa-ntalneasca chipul tau…”