Afara ploua…
E tarziu si inca ploua. In cadenta, picaturile lovesc geamul, din ce in ce mai repede, din ce in ce mai plictisitor. Un pian… Miinile unui om cu sufletul impovarat de tristete alearga pe clape. Stanga - dreapta, stanga - dreapta si iar si iar pana la ultima lacrima. Sufletul meu face solfegii. Din timp in timp, vantul matura trotuarul. Noaptea - muta si fara sentimente. Un boboc de trandafir infloreste timid in vaza. Petala cu petala, soapta dupa soapta. Si ochii tai…Si ochii mei…
Imaginar, incerc sa te ating cu varful degetelor, conturand prin intuneric chipul tau. Un raset strapunge tacerea. Din nou, pianul… Si notele se rasfrang prin ziduri, intr-un ritm nebunesc. Recunosc valsul acesta. L-am dansat de zeci de ori in gand… Un suflet frumos, rastignit pe claviatura unui pian. Si ochii tai… Si ochii mei…



Tuesday, September 9th 2008 at 10:26 pm
Da, de ziua mea intotdeauna a plouat. De fapt nu-mi amintesc sa nu fi plouat vreodata. Poate de asta sunt innebunit dupa ploaie?
Wednesday, September 10th 2008 at 7:53 pm
deci sa inteleg ca daca uneori pe mess esti plouat, ti se trage de la mama-natura?!
Thursday, September 11th 2008 at 11:58 pm
ti-am pasat o leapsa… http://knoxage.wordpress.com/2008/09/11/leapsa-3/
Tuesday, September 16th 2008 at 8:16 am
multam, m-am conformat si am dat-o mai departe.:)
Tuesday, November 4th 2008 at 12:01 pm
frumos…ma inspira.