angel

Traim momente in care sufletul nostru se vrea atat de mult iubit, in care inima noastra doreste sa daruiasca atat de mult… insa ne simtim sufletele intunecate de pacate iar inimile golite de sentimente…

uneori cuvantul nu e de ajuns sa rosteasca ceea ce te doare, ceea ce simti. ceea ce-ti striga sufletul in noapte, ceea ce-ti canta inima in zori… de aceea, uneori, preferi sa taci, pentru a-ti reveni din copleseala ce te-a cuprins, pentru ca doar tacerea poate uneori sa sparga durerea ce ti-a impietrit in inima…

in fata unei minuni ramai cu gura cascata si cuvintele le pierzi prin gand… stai si traiesti asa, fara a putea spune nimic… si inca mai avem parte de minuni…

am citit o poezie care mi-a placut mult..

“Spre tine

mai plang
lovindu-ma de stanci
de piatra alba de mormant,
de dragul tau…
mi-e dor
sa te vad razand
sa te aud cum ma strigi
cantand
iar buza-ti tremuranda
s-o sarut

am luat de la oameni greutati
povara dupa povara
am fost sclav de zi
si sluga de seara
in pat de oboseala cadeam
dar adormind pe tine te visam

nu mai am nici ochi nici gura
nici adevar si nici minciuna
doar un suflet ce se vrea iertat
si-o inima ce-n zori
va pleca sa-ntalneasca chipul tau…”

cat de putini suntem cei care in viata am trait cu adevarat o mare iubire, cat de putini ne-am nascut astfel in aceasta lume si cat de multi isi traiesc viata morti de ei insisi, cu sufletele neumblate de pasii niciunei mari iubiri. De ce? Sa-L intreb pe Dumnezeu sau pe Destin care este imaginea acestuia? De ce? Sa intreb vantul, cuvantul sau oceanul din apa caruia am ajuns sa visam aceasta lume? Raspunsul consta in noi si numai in noi. In iubire….

Ce suntem noi in afara de un vis nebun al unui inger complexat de Sine, pierdut undeva în Ierarhia Numerologiei?

… daca inchid ochii, de ce nu pot vedea in mine?

Vine o vreme cand visele noastre nu mai incap in sufletul unuia singur… Pornim atunci pe o poarta a sarutului ce ne deschide drumul catre o lume in care pana si lacrima se pierde, devenind cerc. Totul depinde de pasii nostri risipiti doar in doi, de rabdarea, de intelegerea si, mai ales, de dragostea noastra. Iubirea este singura in masura sa ne arate drumul catre acea poarta mereu deschisa. Sa fie ea o fantoma? Unii dintre noi mai cred in ea… Si mai rostesc din cand in cand, cu sinceritate, privind in oglinda ochilor iubiti: “Atat de mult te iubesc incat simt ca lumea aceasta ne strange si trebuie sa devenim nemuritori!”

Matematica aplicata nu-mi da pace: este oare fericirea un joc cu suma nula? Adica, pe romaneste, Dumnezeu iti da pe o parte dar iti ia pe alta? Adica, exista o lege universala a compensatiei? Eu, una, in actuala-mi experienta pamanteana, fara a mai pune la socoteala celelalte vieti, asa cred. Insa am nevoie de cineva sa ma convinga de contrariu! Cu argumente solide.

… am trecut dimineata prin parc… o dimineata racoroasa si un puternic iz de toamna. Cativa copii zgomotosi izbuteau sa perturbe linistea… a mea si a frunzelor asternute, galbejite, ruginite, roscovane ca nasul si obrajii mei… Batea vantul si, in curentul de aer ele dansau, si ce frumos dansau… in zeci de nuante, vioi, ademenitoare, zglobii si totusi molcome si linistitoare… Imi abandonez doar cateva secunde gandurile… de fapt asta am facut de cand am iesit pe usa casei, ce-ar fi daca am trai cateva secunde prezentul lor? au si ele oare tristeti, bucurii, melancolii, amintiri, regrete, iluzii? sau numai noi?

hehe…trosneste o castana sub pasii mei apasati… ma trezesc oarecum din ingandurare, din incrucisarea bratelor si a gandurilor… imi scot nasul din esarfa aruncata in graba in jurul gatului , imi indes mainile in buzunarele hainutei si pasesc printre ele… mai departe… Privesc agale pe alee, spre frunze, culori si spre oameni: ele danseaza - ei se agita sa le faca sa zboare - ele se astern, cate o castana le acompaniaza… privesc parca nelamurita la ei.. si nu stiu… ce-ar vrea sa faca cu ele. m-aplec incet si ridic cu sfiala una de jos, asa as feri-o de frig,as feri-o de oameni, de adierea subtire de toamna, as tine-o aproape… usor egoism… asternut peste un aer racoros, un strat de frunze ruginii, o lume colorata, doi obraji imbujorati si un teanc de sperante.
ca doar e toamna… si ganduri se risipesc pretutindeni…

Incet, am constatat ca este toamna… Strazile si-au parasit cenusiul pentru a se imbraca intr-o culoare minunata, un ruginiu-auriu, o culoare care numai prin faptul ca o vedem poate sa ne incalzeasca.
In inima simt ceva care se scurge incet, incet catre cer… Asteptand norii sa dezveleasca naravasul soare…
Printre genele care abia se mai deschid te vad pe tine, iubire, invadandu-mi fiinta si luandu-mi departe neputinta, omorand-o.

Merg printre stele si vad iarasi soarele in fata… este numai al meu si nu-l dau la nimeni. pentru ca desi voi nu il vedeti, de va deschideti ochii mintii o sa-l zariti si o sa va incalziti. va veti da seama cata iubire este in jurul vostru…

El este noul membru al familiei de care va spuneam.

8 lucruri despre mine?! pai sa vedem:

1. ador ploaia, indiferent de anotimp

2. sarbatoarea mea preferata este Craciunul, prin urmare iarna este anotimpul meu preferat. imi lipesc nasul de cristalul rece al ferestrei si imi place sa urmaresc dansul fulgilor, cu o cana de vin fiert in mana.

3. imi place sa ma plimb noaptea pe malul marii desi nu am mai facut-o de multa vreme din X motive.

4. imi place si mai mult sa fac baie in mare noaptea iar vara asta pot spune ca a fost ok din acest punct de vedere.

5. am mare incredere in stelele cazatoare, mereu mi-au purtat noroc si ori de cate ori vad una, imi pun repede o dorinta.:))

6. dintre mare si munte intotdeauna voi alege marea fiindca, din punctul meu de vedere, ma aseman mult cu ea: nu stii ce iti rezerva in clipa urmatoare.:))))

7. tin foarte tare la cunoscutii mei de aceea sufar mult ori de cate ori cineva pleaca din viata mea mai mult sau mai putin voit.

8. iubesc animalele si ador delfinii.:) din mai multe motive, nu am sa le enumar acum pe toate, ma rezum doar la cel mai important: ca si oamenii, si ei fac sex din placere. :))))))))

Atentie,  Sir Alex Ice, crash, blur si Sclipiri de cristal, primiti cu leapsa?