angel

Am plutit adesea printre ganduri, m-am jucat cu diferite cuvinte, am amestecat silabe, am cantat cu sufletul minunea de a fi, de a iubi si de a crede, am colindat pe la inimile altora sperand sa las fiecaruia in prag o vorba pe care sa nu o ingroape nici noianul de zapada, nici vantul de toamna, nici florile din primavara si nici macar o ploaie puternica de vara…
Acum m-am intors acasa si regasesc pustiu locul din mine… timpul a avut grija sa asterne cu indiferenta lui clipe inutile peste amintiri atat de dragi. E frig si totusi pe la colturi mai sunt inca lacrimi calde, iar in mijloc mai arde tremurand flacara divina.
Dar de acum se va schimba totul, nu va fi ca inainte ci va fi mai bine, mult mai bine. Eu am revenit cu atata iubire, cu atata prietenie si lumina pe care le-am primit de-a lungul drumului meu incat ar insemna sa ma ucid daca nu as schimba, daca nu as darui din nou parfum casei mele.
Si totusi drumul a fost lung si obositor… mai lasati-ma o secunda sa ma odihnesc, doar atat si apoi ma voi apuca de treaba… sper doar sa nu fie prea tarziu…

Aveti grija de voi, iubiti stelele si bucurati-va de orice clipa!

cu drag,
angel

filmul What Dreams May Come. De ce, nici eu nu stiu… Poate pentru ca inca mai cred in iubiri fara sfarsit… 

spune-mi… crezi ca poti visa la o dragoste care se deruleaza dincolo de existential, intr-o tara plasmuita doar de imaginatia noastra, acolo unde se intalnesc visele…? Cum ar fi sa treci prin iad si prin rai pentru iubirea ta??? Ai fi in stare…? 

In acest film iubirea invinge moartea chiar pe taramul ei… eu sper doar ca iubirea sa invinga limitele…

cum ar fi fost daca?
Still remember! :

Gregory Abbott - Shake You Down
Asculta mai multe audio Diverse »

… i-am spus ca pentru mine cel mai erotic moment al unei viitoare relatii a fost clipa care precede primul sarut.

I-am atras atentia sa se concentreze la clipa dupa care totul devine altfel.
Ii ziceam ca acel moment sacru al unei relatii imbobocite, care desparte anticipatia de cunoastere, nu mai revine in forma si intensitatea initiala niciodata.

Secundele care urmeaza dupa primul sarut nu mai sunt incarcate emotional cu nesiguranta sau indoieli. Chiar daca extazul trairilor care le sunt asociate depasesc cu mult tensiunea traita la caderea intaiului fir de nisip,ele fac parte deja dintr-un sirag, dintr-o continuitate temporara.
Acele clipe pot gazdui vartejuri dar nu ma pot separa apele trairilor de uscatul necunoasterii.

Ma intreb daca o astfel de traire n-a fost ceva asemanator cu ce a simtit Adam cand a muscat din marul daruit de Eva. Sau poate buzele ei au fost substituite cu fructul oprit? Oricum trairea lui Adam s-a schimbat brusc de parca un alt nivel de constiinta s-ar fi prabusit brusc peste el.
Cunoasterea e permisa doar intre jaloanele definite initial sau EL ne permite sa cercetam ca niste copii curiosi?
Dupa testul pacatului original mi se pare ca plaja de miscare libera a devenit mai mult decat ingusta.
Sau poate buzele dulci al unei Eve erau codul de access spre un univers unde morala paradisiaca nu mai avea control?…

… daca inchid ochii, de ce nu pot vedea in mine?

Matematica aplicata nu-mi da pace: este oare fericirea un joc cu suma nula? Adica, pe romaneste, Dumnezeu iti da pe o parte dar iti ia pe alta? Adica, exista o lege universala a compensatiei? Eu, una, in actuala-mi experienta pamanteana, fara a mai pune la socoteala celelalte vieti, asa cred. Insa am nevoie de cineva sa ma convinga de contrariu! Cu argumente solide.

O lume zace in mine si se zbate sa iasa afara… fiecare vrea dreptul lui, minutul, secunda lui… dar sunt asa de multi ca nu am timp pentru toti… sunt asa de multi ca nu vreau sa ii las pe toti. Ma autocenzurez, de multe ori functioneaza… insa cateodata mai iese din mine si cate un om care nu stiu cum a ajuns acolo… de care imi e rusine din secunda zero cand a itit capul… il inabus. il acopar, il ingrop in remuscari imediat… dar ma ingrozesc… realizez ca mai sunt poate 100, sau 1000 sau poate 1.000.000 ca el acolo… acolo in mine… si la toate aceste persoane teribile eu le dau nastere, eu ii intretin . Care e procentul de existenta al lor?… si de la cat la suta ar trebui sa ma sperii cu adevarat?… sau nu conteaza ca e unu sau un miliard … raul e deja in mine, a luat nastere si trebuie sa duc o lupta continua…, ma simt ca un Sisif, fara sanse de izbanda… fara siguranta unei victorii finale, castig doar mici lupte, razboiul insa continua pe toate flancurile…
Cu toate astea, acest dinamism interior, si aceasta constientizare care ma sperie, imi si intareste convingerea ca traiesc, ca sunt totusi un om bun si ca poate, poate odata o sa pot sa zic ca m-am debarasat de ceilalti spre a ma gasi pe mine. Singurul real. Dar … dar daca nu exista acel UNU… sau daca exista si il gasesc, nu ma voi plictisi de mine? Nu voi regreta trairile intense, spaimele si bucuriile tuturor celor dinainte, implinirile si dezamagirile…
Mda… caut seninatatea, atingerea absolutului. Si in acelasi timp nu vreau sa il gasesc… e mai atractiva cautarea in sine decat ideea gasirii ei.
Stiu, caut mereu.. ma amagesc cu iluzia unei tinte de atins… dar sunt fericita cu cautarea mea dinamica, activa, vie, imprevizibila. E bine? E rau? Nu ma intereseaza, deja nu mai exista granita intre aceste doua concepte… se intrepatrund, una incepe cu sfarsitul celeilalte, intersectia lor nu e multimea vida. Nicidecum.
Intersectia sunt eu.

intre ingerul negru si ingerul alb a fost diferenta de o zi.

primul nascut distrugea iarba si soarele.
al doilea aducea vantul si ploaia sa nu se usuce nimic din noi.

primul certa intunericul in oboseala, al doilea aducea lumina peste vai.

sarutarea ingerului negru de o primesti te vei rataci in negare.
imbratisarea ingerului alb este ultimul suspin spre caldura echilibrului.

intre ei doi nu exista timpul nostru. cu ce unitati ai putea sa masori bunatatea si rautatea? ar trebui inventata o scara, pe care sa urci spre infinita bunatate a ingerilor albi.

si totusi intre ei doi a fost doar o zi.
o zi de necuprins.

dragul si iubitul meu inger alb … lasa-ma in adanca plecaciune spre sufletul tau sa-mi inchin stelele…

Soldout Vs. Nova - Maybe Tomorrow
Asculta mai multe audio Diverse »

Imi iau
numarul meu de pietre
si incep jocul
convinsa fiind ca, oricum,
voi pierde

De ce mai joci totusi?
(ma veti intreba)
ce altceva pot face?
(va voi raspunde)

si voi continua sa mut
piatra dupa piatra
munte dupa munte…

Ma intreb daca este de preferat sa ma aflu acum pe scena sau in sala… ca de critici de specialitate nu duc lipsa in mailuri… :)))
Imi este inca dificil sa marchez granita intre teatru si sinceritate… poate pentru ca jocul in sine ascunde pe undeva un firav dar foarte existent sambure de adevar.
Stiiiiu, nu totul poate fi citit printre randuri… si eu, cel putin, nu am studiat inca suficienta literatura de specialitate.:) Ma limitez totusi in a incerca sa ma definesc cat mai clar… si sa incerc sa-i inteleg si accept pe cei din jur. Inca.

… de curcubeu;

… de dimineata de Craciun;

… de liliacul alb inflorit si de tot ce inseamna el in viata mea.

tie de ce iti este dor acum, in clipa asta? sau ai ales deja alta cale…?