angel

….in fata TA si a MARII simt ca imi pot desira viata clipa cu clipa. O scapare de timp si mi-ar fi de ajuns sa ma trezesc pasare migratoare…:) … ca neputinta de zbor mi-as lasa in aripi dorul de toamna tarzie si as ramane in picioare cu ochii deschisi in propria mea existenta…

… nu stiu daca a inscrie in tine o fiinta vie reprezinta o unda de fericire dar stiu ca, pierzand pe cineva drag, ai avea atata nevoie de inca o inima… Atat pot sa imi spun mie insami: sunt in afara TA si mi se pare imposibil de a trai mai mult de o zi fara sistem de referinta…

…………………………………………………………………………………………………….

… imi amintesc ca la inceput fagaduisem sa tac… A trebuit insa sa astept cu supunere ca sufletul meu sa triseze… TU trebuie sa stii ca a facut-o din nepricepere iar daca vei fi intrebat, sa crezi ca a facut-o din indrazneala…

… daca mie mi s-a pretinde un raspuns, tacerea de dinainte m-ar obliga sa-mi arat umbra lipsita de aparare si-as incepe sa silabisesc: ” ET IN ARCADIA EGO”… O amenintare sau un sfat ar amesteca numele TAU cu MAREA si atunci n-as mai putea sa-mi tin respiratia si-ar trebui sa strig: “NU este vina TA ca nu esti aici!”…

… Da… facusem o lista cu tot ce vroiam sa iti arat, tot ce am vazut si m-a facut sa ma gandesc imediat la tine. Ca sa nu le uit cumva. Ca sa vezi Romania cu ochii mei. Ma bucuram la gandul ca ti-ar placea sa vezi asta, imi imaginam ce ai spune despre ailalta, ca ai rade cu pofta la toate.

Ai ras intotdeauna cu pofta. De fapt, nu pot sa imi amintesc ceva ce nu ai facut cu pofta si nici vreun moment in care pofta ta de orice faceai in momentul ala nu m-a molipsit.

Daca ar fi sa insir tot ce mi-ai daruit de cand te-am cunoscut si pana acum, cred ca as incepe si as sfarsi cu pofta - pofta de mancare, pofta de munca, pofta de lupta, pofta de victorie, pofta de ras, pofta de viata, pofta de iubire. Si indrazneala sa mananc totul cu polonicul, pentru ca titanii nu se incurca in lingurite sau pastilute, asa imi ziceai invaluindu-ma in privirea ta albastra…

Si totusi… atunci ai gasit pofta de plecat. Pe care tot cu polonicul ai urmat-o. Si m-ai lasat asa, singura, in mijlocul drumului, cu o lista lunga mototolita in mana, fara toiag si cu un sac greu in spate cu tot ce mi-am dorit sa iti spun si sa fac pentru tine si nu am apucat. Si imi vine sa strig ca m-au inselat la targ, ca mi-au dat numai jumatate de film, cand eu m-am tocmit pentru unul intreg. Si nu stiu cum sa imi gasesc cararea mai departe fara sa il vad pe tot pana la capat.

Am ramas pacalita, si pierduta, si fara pofta. De orice fel. Si nu vrea nimeni sa imi spuna de ce e inca atat de frig langa mormantul tau, cand termometrul arata 40 de grade…

…Incercasem sa ii raresc timpului secundele povestindu-i despre inorogi, despre aripi de ingeri inchipuite… translucide… Se invarteau umbrele in locul acelor de ceasornic si in locul clipelor mele… Sovaielnic, pulsul amintea de o uitata singuratate…

Imi cuprinse umerii cu tandrete marea, ma asculta val dupa val, povestindu-mi si ascultand tot ce a nu a fost sa fie… intelegand tot ce nu ii spuneam…

Genunchii mei simt ranjetul ros al timpului… scoici abandonate pe tarm, imi adun chipul in chipuri desenate in ploaie…  se scurg clipele in asteptari inutile, in uitari… in cautari… se intrupeaza iar in chipuri desenate in ploaie… atinse se destrama si curg… peste tine, in tine… la fel cum marea imi mangaie gleznele cu degete albe…. iluzie-atingere-vis-dor-doare… Suras amarui inchis… chip alb… masca… Se prelinge gandul albastrui in noapte… Am devenit dintr-odata acrobat… sufletul - o sarma subtire si calc peste e… fara el… ar pandi abisul dincolo de mine si in mine… cu el… fragil echilibru… gratia unui zbor… si el inchipuit…

Asta e noaptea ce incepe…albastra… noapte-gand, gand-noapte… talpile simt abisul de sub ele si, obosite, ar vrea sa pluteasca… Masca dupa masca imi imbrac straiul sa pot spune lumii ca exist… Ranile se ascund… pomada si inca o masca… bine ai venit… bine ai revenit… intre zidurile de argint unde auzi valurile ce se sparg in pieptul meu ca in acea noapte de vara cand ne-am unit fruntile si inimile… Aceasta e noaptea care incepe… alba, talpi goale simtind umerii colturosi ai necunoscutului, alba - din nou chipurile desenate in ploaie… iar le atingi si se sparg si curg peste tine…       

doua soiuri de compatimire: unul plin de slabiciune si sentimental, care, de fapt, nu este altceva decat nerabdarea inimii de a se elibera cat mai repede cu putinta de penibila induiosare in fata nenorocirii altuia - asadar o compatimire care nici macar nu este compatimire ci doar o aparare instinctiva a propriului suflet in fata unei suferinte straine SI un altul, singurul demn de luat in seama - compatmirea nesentimentala dar creatoare, care stie ce vrea si este hotarata sa indure totul, cu rabdare si compasiune, pana la capatul puterilor ei si chiar mai departe.

“Ce faci, prietene? Mai esti acolo? Acolo unde am stiut intotdeauna ca esti.. Prietene?! Lumea asta in care traim seamana din ce in ce mai putin cu lumea noastra. Nu mai are nimic din vremea copilariei, din vremea adolescentei si prieteniei noastre.
Prietene, daca pot sa ma adresez in acest mod cat se poate de ironic, prietenia nu prea mai inseamna nimic astazi, nu prea mai da nimeni doi bani pe ea. Stiu ca tu ai fost intotdeauna acolo. Ca n-ai plecat niciodata. Ca am crescut impreuna, ca am suferit impreuna la primele iubiri ale fiecaruia dintre noi, ca am fost fericiti impreuna la succesele amandurora, ca am plans impreuna la primele despartiri, ca am furat impreuna pentru prima data cirese, ca am furat impreuna ultimele gutui. Si, mai ales, am fost impreuna cand unul a avut nevoie de celalalt. Si am facut asta in ciuda parintilor, care ar fi vrut alt prieten si alti prieteni pentru fiecare dintre noi, pentru copiii lor. Poate ca pana la urma incet-incet s-au impacat cu gandul cand au vazut ca au trecut zece, douazeci sau treizeci de ani si noi am ramas tot prieteni. Sau poate ca nu. Oricum, ce mai conteaza?! Noi am ramas prieteni. Viata a consemnat asta cu varf si indesat. Si tot ea, necrutatoare si, uneori, neprietenoasa, a observat ca nu mai avem timp sa ne vedem ca inainte. In fiecare zi. Sau de cate ori simteam asta. Astazi nu ne mai vedem decat rar. Nici de vorbit nu prea mai avem timp. Cand si cand ne mai trimitem SMS-uri. Sau vorbim laconic la telefon, intrebandu-ne ce facem si raspunzand pe rand ca nu facem nimic. Stiu ca esti acolo. Ca n-ai plecat niciodata. Si ca nici n-o sa pleci. Dar parca nu ne mai simtim unul pe celalalt ca altadata. Nu mai avem timp unul pentru celalalt. N-am mai baut de mult ceva impreuna, n-am mai plans de mult unul pe umarul celuilalt.

De fapt, noi n-am mai stat de mult de vorba unul cu celalalt. Stim amandoi: lumea e rea! De-asta s-a inchis fiecare dintre noi in propria cochilie. Cred ca a venit vremea sa recunoastem ca am ramas prieteni in gand. E frumos, dar e o amagire despre care nu vrem sa vorbim si, mai ales, e o amagire pe care nu vrem s-o recunoastem.

Am ramas prieteni in gand. E frumos, dar atat de dureros. Ce bine ar fi daca am avea timp sa ne intoarcem in copilarie si sa devenim prieteni inca o data…”

Marius Tuca

Skid Row - I Remember You
Asculta mai multe audio Diverse »

Mergand eu cu capul in jos, sub soarele gol al verii infernale,
deci mergand eu cu capul in jos
pentru a vedea in sfarsit gropile
in care m-am impiedicat de atatea ori,
cazand,
alunecand, dar ridicandu-ma totusi,
am gasit, scapat de la reverul cuiva,
un martisor…
Cum de nu l-a vazut nimeni pana la mine?
Cum de nu s-a aplecat nimeni sa-l ridice?
Cum de n-a lucit el sub soarele gol?
E un martisor care s-ar potrivi mai bine unei copile cu par balai, lung,
fluturandu-i in vantul de arsita…
Dar stralucea pentru mine acum…
M-am inclinat sa-l ridic, cu gingasie, pentru ca el, martisorul,
e atat de gingas si de putin pregatit sa-l striveasca niste roti - ale Soartei, ale Vietii…
Am sa-l port peste inima, fara snur,
pana cand vreo suflare de vant,
de arsita sau de ger
o sa mi-l desprinda…
Am sa-l pazesc cu toata fiinta mea cea plecata catre gropile Drumului,
in care sa nu mai paseasca…
Si daca el va trebui sa cada iar,
de deasupra inimii mele,
am sa merg tot asa,
cu Universul pe umerii mei, in cautarea Drumului fara de gropi…

Pentru tine, daca stii sa citesti printre cuvinte:

Declar pe propria raspundere si nesilita de nimeni ca tot ce mi se intampla este numai si numai din cauza mea. Nu am fost constransa si nu m-a impins nimeni spre tine. Cred ca a fost doar o pornire egoista (oare?) de-a mea.
Acum trebuie sa ispasesc si sa-mi accept stoic si teatral toate trairile renascute. Am crezut ca nu mi se mai poate intampla. Poate ma insel si acum, din prea marea dorinta de a gasi ceea ce caut. Sau poate nu ma insel.. Poate chiar mi se intampla. Ce pacat, insa, ca frica de mine nu ma poate lasa sa traiesc toata intensitatea sentimentelor…
Exista animale care s-au adaptat legilor naturii, compensand lipsa muschilor sau ferocitatii cu felurite sisteme de aparare: ariciul are tepi, iar broasca testoasa carapace. Omul se apara altfel. Fiind o fiinta dotata cu inteligenta, si-a creat principii. Din acestea s-au nascut barierele si scuturile. Ma intreb: de ce anume se apara omul? Raspund tot eu: de propria lui slabiciune.
Cred ca intelegi ce vreau sa-ti spun, de fapt: ca… Dar nu! Am invatat sa imi fie frica de cuvinte! Imi pare rau ca nu te pot primi in viata mea. Sunt prea egoista ca sa risc inca o deziluzie. Iti multumesc totusi ca ai reusit sa-mi umpli, din nou, sufletul.

ATB - I Will Not Forget
Asculta mai multe audio Diverse »

Este o noapte grea, o noapte sura, o noapte potrivnica, o noapte in sufletul meu. Cate o stea mai sclipeste din cand in cand, atunci cand respiri in inima mea; si ceata, ceata din glasul tau mi-a aruncat in suflet urme de manastiri.
Cate un vant de primavara se incolaceste in funii de intrebare: De ce? De ce? De ce? se mana caii troieni spre Poarta Sarutului.
Un copil tacut, mirat, trist, s-a rupt din mine si a plecat sa se joace de-a copilaria; corhoade de cuvinte si-au spulberat aripa lovita si ingerul albastru m-a indemnat sa plang.
Apoi te-am prins de mana, m-ai ridicat usor, pe versul cel din urma al strofei de inceput. Mi-ai spus: “Te asteptam !” , zambindu-mi strengareste, cu coltul gurii usor ridicat. “Te-am cautat in mine, in inima mea, urmele tale pe pielea mea, mirosul tau pe perna aceea pufoasa, care iti placea tie, te-am cautat in vise, in sertarele cu amintiri, in noptile albe petrecute pe balcon doar ca sa vad cate o stea.. imi spuneai ca fiecare avem steaua noastra.. trebuia sa o gasesc…”
Dragul meu drag…..

Status Quo - In The Army Now
Vezi mai multe video Diverse »

Motto:

“Pierdut e totu-n zarea tineretii
Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creste-n urma mea… ma-ntunec!”

“Trecut-au anii” - Mihai Eminescu

Soarele ma priveste cu ochi mari, de papusa, iar cerul, pictat copilareste cu nori din vata de zahar ars, imi zambeste albastru. Dintre frunzele caisilor, pasarile cu penele infoiate, ciripesc asurzitor si speriate de atata caldura se ascund sub rochia primaverii in timp ce o buburuza se agita pe deasupra firelor de iarba. Intr-un final se decide! Zboara spre mine si mi se agata strengareste de lobul urechii. Eu?!? Eu imi azvarl gandul pe acoperisul unei case si dintr-o data, mi-s zambetul mamei, vocea tatei, cozonacii bunicii si bastonul bunicului. Sunt cutia cu jucarii, dulceata de afine, abecedarul imbracat in coperti roz, creioanele de colorat, bradul de Craciun, coaja parfumata a portocalei, basmele lui Slavici si ursuletul de plus cu ochii din bomboane de ciocolata… Sunt un copil cu parul castaniu si visul ostenit de atata frumusete, alergand cu un cercel - buburuza in ureche, prin campul cusut cu flori de mac… “Si te du!”, ii zic inimii. Te du departe, pe taramurile unde totul incepe cu “A fost odata…”.

PS: Si la fel ca tine, cel care citesti aceste randuri, azi am suflet de copil…

La Multi Ani, copilarie!

“… ratacesc printre pomi. E intuneric. Ma uit la ceas.. trecuse ceva de miezul zilei, totusi e intuneric. Merg inainte fara stire printre pomi. Orbecai.. ma lovesc de cateva ori. A inceput sa ma doara capul.
A inceput sa ploua. Aud parca zilele cum ma cheama inapoi, ma urmaresc. Disperarea ma cuprinde. Pasesc pe noroiul format; ma impiedic in sireturi. Cad. Ma ridic murdar. Stropi de ploaie incearca parca sa ma spele. Adrenalina imi creste in sange. Nu stiu unde ma duc, incotro o apuc. M-am hotarat sa sap.
Sap adanc. Cu mainile inclestate in noroi scobesc in pamant.
Ploua crunt. A fulgerat un gand. S-a luminat o secunda,.. a luminat groapa adanca.
Am obosit, m-am asezat, ganduri si cruci cresteau in jurul meu. Lupii urlau dupa glasul tau. Am adormit. M-am trezit.
Nimic nu s-a schimbat. M-am intristat. Sa adorm iara am incercat. Cu capul plecat pe-o buruiana cu noroi.. am inchis usor ochii plini de ploi…”

“…e doar un vis urat, trezeste-te; inalta-ti privirea catre cerul instelat: iata, de aici si pana aici e cerul tau, iti apartine cu totul; pentru tine stelele impletesc scanteieri pe bolta senina, pentru tine noaptea isi umple catifeaua cu albastru bland, pentru tine surade luna somnoroasa, pentru tine se oficiaza mistere la capatul lumii, in asteptarea rasaritului.
Lasa palmele mele sa-ti stearga ochii, urmele somnului greu vor pieri. Vei pierde amintirea ploilor reci, urletele lupilor nu-ti vor mai rasuna in auz… Pe tine te va cauta prima raza de soare a diminetii. Las-o sa-ti lumineze chipul, las-o sa-ti patrunda in inima. Nu-ti intoarce gandul inapoi, uita nelinistile noptii. Daruieste-mi privirea ta senina, ia-mi cu incredere mana. Poate n-o sa te duc prea departe, poate n-o sa facem decat cativa pasi. Dar ridica-te si mergi cu mine. Nu-s paduri rele in calea noastra, e drumul neted si inflorit.
Nu pot sa-ti dau vesnicia, tu stii… Dar iti dau, timp de cateva clipe, tot ce sunt, tot ce visez, toate gandurile mele, toate sperantele mele, tot ceea ce mintea mea poate zamisli, tot ce sufletul meu poate incape. Sa-ti fie de-ajuns sa te ridici si sa-ti inalti fruntea catre stele. Sa-ti fie de-ajuns sa poti strange pumnul si sa spui: pot sa fac orice, imi pot tine in palma propriul destin. Visele? Le voi implini oricand cu un suras… Si cand voi chema, va veni la mine orice caprioara imblanzita…
…si daca nu crezi, sparge oglinda mincinoasa. Dar nu te intoarce in noaptea ta plina de cosmaruri…”

- sfarsit (?) -