Nu vazuse, nu simtise ca incercand sa-si stapaneasca glasul care nu o mai asculta, care nici macar nu mai graia, care parca nu mai era al ei si voind sa opreasca lacrimile care-i ardeau intr-una obrajii, care curgeau, care siroiau ca o ploaie de vara, abundent si fierbinte…. isi muscase buza… Dintii ei, atat de nerabdatori sa se atinga unii pe ceilalti, patrunsesera atat de usor in carnea atat de moale, frageda si rosie pe care alta data alti dinti o muscau… in joaca… Nu simtise nimic…. fusese o durere atat de surda si blanda incat nu o aflase… Nu simtea decat acel gol in suflet iar DUREREA aceasta era singura, singura pe care o simtea. De zile intregi era asa si nu isi putea reveni…
Stia ca dragostea face minuni… stia ca iubea suferind si ca suferea iubind… dar nu se putea opri. Nici nu putea si nici nu voia! Tremura la gandul ca ar putea fi iar singura! Tremura la gandul ca el ar fi iar singur!
O durea TOTUL…toata fiinta ei si a lui…
O durea aerul stiind ca nasul ei nu-l mai respira, o durea glasul stiind ca urechea ei nu il va mai auzi, o durea intunericul, stiind ca ochii ei nu-i mai vedeau lumina sufletului, o durea lumina stiind ca nu va mai vedea intunericul ochilor lui, o durea iubirea stiind ca inima ei nu primea dragostea lui, o durea dorinta stiind ca trupurile lor nu se vor mai intalni, o durea gandul stiind ca degeaba gandeste, o durea departarea stiind ce grea-i apropierea, o durea nelinistea, stiind ca linistea-i o iluzie…
Si glasul lui sfarsit, si vorba lui cea-nceata si cuvantul lui cel rar si poza lui cea stearsa… si el… TOTUL o durea…
Si o durea ca ea e singura din nou, stiind ca el e singur. Si o durea teama de a-l urma stiindu-i demnitatea de a-si tine drumul si o durea lasitatea de a-l opri stiindu-i curajul de a infrunta orice. O durea stiind ca si pe il doare…
Se privi in oglinda…o durea buza…O DUREA BUZA???…nu o mai durea TOTUL??? Fusese oare in zadar??…atata durere…disparuse …deodata…?!
Dintii ei reusisera sa se imbratiseze… Cu ce pret! Cu ce pret greu a trebuit platita revederea albilor dinti!? Si ei erau acum putin mai roz… pentru o secunda se simtisera bine… impreuna… Pana cand ea realiza ca aceasta reintalnire… regasire… apropiere… doare.
Pe palma ei alba… doi stropi de sange care la prima… la singura miscare devenira unul…
Totul… TOTUL ajunge UNU…
“Dar tu… TU… unde esti? Pot plati si eu pretul pe care mi-l ceri!… Unde esti?”
Trecuse timp. destul cat lumina chipului lui sa paleasca, destul cat sufletul ei sa mai demonstreze o data in plus, daca mai era nevoie ca fusese iubire… Si o durea ceasul stiind ca acele clipe nu se vor mai intoarce…
Si lasa oglinda-n jos pe pat si se aseza pe pervazul ferestrei… voia sa zboare intocmai ca o randunica in primavara, fericita sa-si vada cuibul din nou, locurile dragi… Avusese apripi, acum nu le mai putea folosi… aripi de inger chiar, acum isi dorea prea mult sa se transforme… chiar si in demon… Si o dureau aripile pe care nu le mai avea stiind ca nici inger nici demon nu ar fi schimbat ceva…
Asa ca se desprinse usor de pervaz pasind din nou in camera si isi aduse aminte ca acum poate merge. Lasa in urma camera, casa, orasul si inainta ca un fulg de usoara… si ajunse, dar nu-l gasi. Nu mai era unde-l stia ea. Plecase… nu de mult timp, dar nimeni nu mai stia de el.
Acum o dureau picioarele stiind ca si zburand tot nu l-ar fi aflat…
Intoarsa iar in camera, privea flacara candelei si simtea atunci mai tare focul din inima ei… Si il simtea mistuitor si il simtea fierbinte si il stia galben ca para si il dorea aprins, desi o durea si cenusa stiind ca doar Phoenix mai reinvie…
Ii promisese sa nu il mai caute si o durea stiind ca n-a gresit, dar il cautase… si nu mai exista… si o durea stiind ca de fapt, cunoscuse asta mereu…
Si nici in gand nu-l mai gasea… si o durea stiind ca doar din inima nu va pieri…
Il auzise mereu si o durea stiind ca nu mai are cine-l asculta. Il auzea si acum si o durea stiind ca nu-l va mai putea ajuta.
Si-si aminti de dintii ei cei roz dar fericiti… si isi dadu seama ca dupa doua clipe de fericire a umat durere… Si o durea DUREREA ce o apasa…
Si isi dorea ca macar ce avea acum sa nu dispara, isi dorea ca sufletul ei sa fie impacat, ca si acum…
Si o durea secunda stiind ca doar timpul va vindeca durerea ei… si o durea si ora stiind ca tot timpul va sterge chiar si ce mai era frumos… si o durea ziua, stiind ca.. tot timpul… ii aducea noaptea rece…
