angel

….in fata TA si a MARII simt ca imi pot desira viata clipa cu clipa. O scapare de timp si mi-ar fi de ajuns sa ma trezesc pasare migratoare…:) … ca neputinta de zbor mi-as lasa in aripi dorul de toamna tarzie si as ramane in picioare cu ochii deschisi in propria mea existenta…

… nu stiu daca a inscrie in tine o fiinta vie reprezinta o unda de fericire dar stiu ca, pierzand pe cineva drag, ai avea atata nevoie de inca o inima… Atat pot sa imi spun mie insami: sunt in afara TA si mi se pare imposibil de a trai mai mult de o zi fara sistem de referinta…

…………………………………………………………………………………………………….

… imi amintesc ca la inceput fagaduisem sa tac… A trebuit insa sa astept cu supunere ca sufletul meu sa triseze… TU trebuie sa stii ca a facut-o din nepricepere iar daca vei fi intrebat, sa crezi ca a facut-o din indrazneala…

… daca mie mi s-a pretinde un raspuns, tacerea de dinainte m-ar obliga sa-mi arat umbra lipsita de aparare si-as incepe sa silabisesc: ” ET IN ARCADIA EGO”… O amenintare sau un sfat ar amesteca numele TAU cu MAREA si atunci n-as mai putea sa-mi tin respiratia si-ar trebui sa strig: “NU este vina TA ca nu esti aici!”…

… Da… facusem o lista cu tot ce vroiam sa iti arat, tot ce am vazut si m-a facut sa ma gandesc imediat la tine. Ca sa nu le uit cumva. Ca sa vezi Romania cu ochii mei. Ma bucuram la gandul ca ti-ar placea sa vezi asta, imi imaginam ce ai spune despre ailalta, ca ai rade cu pofta la toate.

Ai ras intotdeauna cu pofta. De fapt, nu pot sa imi amintesc ceva ce nu ai facut cu pofta si nici vreun moment in care pofta ta de orice faceai in momentul ala nu m-a molipsit.

Daca ar fi sa insir tot ce mi-ai daruit de cand te-am cunoscut si pana acum, cred ca as incepe si as sfarsi cu pofta - pofta de mancare, pofta de munca, pofta de lupta, pofta de victorie, pofta de ras, pofta de viata, pofta de iubire. Si indrazneala sa mananc totul cu polonicul, pentru ca titanii nu se incurca in lingurite sau pastilute, asa imi ziceai invaluindu-ma in privirea ta albastra…

Si totusi… atunci ai gasit pofta de plecat. Pe care tot cu polonicul ai urmat-o. Si m-ai lasat asa, singura, in mijlocul drumului, cu o lista lunga mototolita in mana, fara toiag si cu un sac greu in spate cu tot ce mi-am dorit sa iti spun si sa fac pentru tine si nu am apucat. Si imi vine sa strig ca m-au inselat la targ, ca mi-au dat numai jumatate de film, cand eu m-am tocmit pentru unul intreg. Si nu stiu cum sa imi gasesc cararea mai departe fara sa il vad pe tot pana la capat.

Am ramas pacalita, si pierduta, si fara pofta. De orice fel. Si nu vrea nimeni sa imi spuna de ce e inca atat de frig langa mormantul tau, cand termometrul arata 40 de grade…

…Incercasem sa ii raresc timpului secundele povestindu-i despre inorogi, despre aripi de ingeri inchipuite… translucide… Se invarteau umbrele in locul acelor de ceasornic si in locul clipelor mele… Sovaielnic, pulsul amintea de o uitata singuratate…

Imi cuprinse umerii cu tandrete marea, ma asculta val dupa val, povestindu-mi si ascultand tot ce a nu a fost sa fie… intelegand tot ce nu ii spuneam…

Genunchii mei simt ranjetul ros al timpului… scoici abandonate pe tarm, imi adun chipul in chipuri desenate in ploaie…  se scurg clipele in asteptari inutile, in uitari… in cautari… se intrupeaza iar in chipuri desenate in ploaie… atinse se destrama si curg… peste tine, in tine… la fel cum marea imi mangaie gleznele cu degete albe…. iluzie-atingere-vis-dor-doare… Suras amarui inchis… chip alb… masca… Se prelinge gandul albastrui in noapte… Am devenit dintr-odata acrobat… sufletul - o sarma subtire si calc peste e… fara el… ar pandi abisul dincolo de mine si in mine… cu el… fragil echilibru… gratia unui zbor… si el inchipuit…

Asta e noaptea ce incepe…albastra… noapte-gand, gand-noapte… talpile simt abisul de sub ele si, obosite, ar vrea sa pluteasca… Masca dupa masca imi imbrac straiul sa pot spune lumii ca exist… Ranile se ascund… pomada si inca o masca… bine ai venit… bine ai revenit… intre zidurile de argint unde auzi valurile ce se sparg in pieptul meu ca in acea noapte de vara cand ne-am unit fruntile si inimile… Aceasta e noaptea care incepe… alba, talpi goale simtind umerii colturosi ai necunoscutului, alba - din nou chipurile desenate in ploaie… iar le atingi si se sparg si curg peste tine…       

…renasc mereu prin tine si doar pentru tine, leutul meu!

… pentru toti si mai ales pentru mine.:D

Bine v-am (re)gasit!

Bodies Without Organs - Sunshine In The Rain
Asculta mai multe audio Diverse »

Este o noapte grea, o noapte sura, o noapte potrivnica, o noapte in sufletul meu. Cate o stea mai sclipeste din cand in cand, atunci cand respiri in inima mea; si ceata, ceata din glasul tau mi-a aruncat in suflet urme de manastiri.
Cate un vant de primavara se incolaceste in funii de intrebare: De ce? De ce? De ce? se mana caii troieni spre Poarta Sarutului.
Un copil tacut, mirat, trist, s-a rupt din mine si a plecat sa se joace de-a copilaria; corhoade de cuvinte si-au spulberat aripa lovita si ingerul albastru m-a indemnat sa plang.
Apoi te-am prins de mana, m-ai ridicat usor, pe versul cel din urma al strofei de inceput. Mi-ai spus: “Te asteptam !” , zambindu-mi strengareste, cu coltul gurii usor ridicat. “Te-am cautat in mine, in inima mea, urmele tale pe pielea mea, mirosul tau pe perna aceea pufoasa, care iti placea tie, te-am cautat in vise, in sertarele cu amintiri, in noptile albe petrecute pe balcon doar ca sa vad cate o stea.. imi spuneai ca fiecare avem steaua noastra.. trebuia sa o gasesc…”
Dragul meu drag…..

Status Quo - In The Army Now
Vezi mai multe video Diverse »

Daca am avea fiecare o icoana care sa ne inspire atat de frumos, lumea sigur ar fi mai buna… Sau poate nu icoana ne lipseste, ci un ragaz pentru suflet.

Chicane - Saltwater
Vezi mai multe video din Muzica »

… suntem oglinzile sufletelor altora…

“… ratacesc printre pomi. E intuneric. Ma uit la ceas.. trecuse ceva de miezul zilei, totusi e intuneric. Merg inainte fara stire printre pomi. Orbecai.. ma lovesc de cateva ori. A inceput sa ma doara capul.
A inceput sa ploua. Aud parca zilele cum ma cheama inapoi, ma urmaresc. Disperarea ma cuprinde. Pasesc pe noroiul format; ma impiedic in sireturi. Cad. Ma ridic murdar. Stropi de ploaie incearca parca sa ma spele. Adrenalina imi creste in sange. Nu stiu unde ma duc, incotro o apuc. M-am hotarat sa sap.
Sap adanc. Cu mainile inclestate in noroi scobesc in pamant.
Ploua crunt. A fulgerat un gand. S-a luminat o secunda,.. a luminat groapa adanca.
Am obosit, m-am asezat, ganduri si cruci cresteau in jurul meu. Lupii urlau dupa glasul tau. Am adormit. M-am trezit.
Nimic nu s-a schimbat. M-am intristat. Sa adorm iara am incercat. Cu capul plecat pe-o buruiana cu noroi.. am inchis usor ochii plini de ploi…”

“…e doar un vis urat, trezeste-te; inalta-ti privirea catre cerul instelat: iata, de aici si pana aici e cerul tau, iti apartine cu totul; pentru tine stelele impletesc scanteieri pe bolta senina, pentru tine noaptea isi umple catifeaua cu albastru bland, pentru tine surade luna somnoroasa, pentru tine se oficiaza mistere la capatul lumii, in asteptarea rasaritului.
Lasa palmele mele sa-ti stearga ochii, urmele somnului greu vor pieri. Vei pierde amintirea ploilor reci, urletele lupilor nu-ti vor mai rasuna in auz… Pe tine te va cauta prima raza de soare a diminetii. Las-o sa-ti lumineze chipul, las-o sa-ti patrunda in inima. Nu-ti intoarce gandul inapoi, uita nelinistile noptii. Daruieste-mi privirea ta senina, ia-mi cu incredere mana. Poate n-o sa te duc prea departe, poate n-o sa facem decat cativa pasi. Dar ridica-te si mergi cu mine. Nu-s paduri rele in calea noastra, e drumul neted si inflorit.
Nu pot sa-ti dau vesnicia, tu stii… Dar iti dau, timp de cateva clipe, tot ce sunt, tot ce visez, toate gandurile mele, toate sperantele mele, tot ceea ce mintea mea poate zamisli, tot ce sufletul meu poate incape. Sa-ti fie de-ajuns sa te ridici si sa-ti inalti fruntea catre stele. Sa-ti fie de-ajuns sa poti strange pumnul si sa spui: pot sa fac orice, imi pot tine in palma propriul destin. Visele? Le voi implini oricand cu un suras… Si cand voi chema, va veni la mine orice caprioara imblanzita…
…si daca nu crezi, sparge oglinda mincinoasa. Dar nu te intoarce in noaptea ta plina de cosmaruri…”

- sfarsit (?) -

… si numai ce isi lasa imparatul capul pe perna, inchise ochii şi-l lua somnul, un vis clar i se arata – se facea ca se plimba pe aleile Romei cand, intr-un colt, vazu o faptura ghemuita. Mirat, imparatul se apropie si privi. Vazu o femeie cu parul alb. Era o vestita matroana, o glorie a cetatii, imbatranita acum, prabusita sub povara timpului si a betesugurilor. Induiosat, Constantin se apleca sa o ajute. Si mare îi fu mirarea vazand-o cum intinereste sub mainile sale, cum se leapada de toate neputintele… Imparatul se trezi uimit, privi in jur si intelese – Dumnezeu ii poruncea sa inalte A doua Roma. Legenda triumfului crestinismului se nastea. Istoria e mai precisa – Constantin, imparatul Imperiului Roman de Apus, nu era legat sufleteste de Roma. Nascut la Naissus (acum Nis, în Serbia), fiu al guvernatorului Galiei si Britaniei, Constantin a pus capat unei perioade de faramitare a puterii in Imperiu (timpul celor sase cezari), luptand acolo unde ii cerea datoria. Dupa ce a eliminat amenintarea lui Licinius, imparatul de la Rasarit, a mutat capitala imperiului in cetatea Vizantia, pe care a numit-o cu numele sau - Constantinopol. S-a botezat, a ridicat multime de biserici si manastiri. De la acest Cezar crestin, istoria Rasaritului a curs altfel. In 326, mama sa, Elena, s-a dus la Ierusalim si a gasit unealta rastignirii Mantuitorului. Azi, de ziua numelui lor, priviţi icoana – ii veţi vedea alaturi de Sfanta Cruce…

La Multi Ani, Constantin! La Multi Ani, Elena!