Inca mai avem parte de minuni..
Traim momente in care sufletul nostru se vrea atat de mult iubit, in care inima noastra doreste sa daruiasca atat de mult… insa ne simtim sufletele intunecate de pacate iar inimile golite de sentimente…
uneori cuvantul nu e de ajuns sa rosteasca ceea ce te doare, ceea ce simti. ceea ce-ti striga sufletul in noapte, ceea ce-ti canta inima in zori… de aceea, uneori, preferi sa taci, pentru a-ti reveni din copleseala ce te-a cuprins, pentru ca doar tacerea poate uneori sa sparga durerea ce ti-a impietrit in inima…
in fata unei minuni ramai cu gura cascata si cuvintele le pierzi prin gand… stai si traiesti asa, fara a putea spune nimic… si inca mai avem parte de minuni…
am citit o poezie care mi-a placut mult..
“Spre tine
mai plang
lovindu-ma de stanci
de piatra alba de mormant,
de dragul tau…
mi-e dor
sa te vad razand
sa te aud cum ma strigi
cantand
iar buza-ti tremuranda
s-o sarut
am luat de la oameni greutati
povara dupa povara
am fost sclav de zi
si sluga de seara
in pat de oboseala cadeam
dar adormind pe tine te visam
nu mai am nici ochi nici gura
nici adevar si nici minciuna
doar un suflet ce se vrea iertat
si-o inima ce-n zori
va pleca sa-ntalneasca chipul tau…”
