angel

Mergand eu cu capul in jos, sub soarele gol al verii infernale,
deci mergand eu cu capul in jos
pentru a vedea in sfarsit gropile
in care m-am impiedicat de atatea ori,
cazand,
alunecand, dar ridicandu-ma totusi,
am gasit, scapat de la reverul cuiva,
un martisor…
Cum de nu l-a vazut nimeni pana la mine?
Cum de nu s-a aplecat nimeni sa-l ridice?
Cum de n-a lucit el sub soarele gol?
E un martisor care s-ar potrivi mai bine unei copile cu par balai, lung,
fluturandu-i in vantul de arsita…
Dar stralucea pentru mine acum…
M-am inclinat sa-l ridic, cu gingasie, pentru ca el, martisorul,
e atat de gingas si de putin pregatit sa-l striveasca niste roti - ale Soartei, ale Vietii…
Am sa-l port peste inima, fara snur,
pana cand vreo suflare de vant,
de arsita sau de ger
o sa mi-l desprinda…
Am sa-l pazesc cu toata fiinta mea cea plecata catre gropile Drumului,
in care sa nu mai paseasca…
Si daca el va trebui sa cada iar,
de deasupra inimii mele,
am sa merg tot asa,
cu Universul pe umerii mei, in cautarea Drumului fara de gropi…

This entry was posted on Friday, July 11th, 2008 at 4:18 am and is filed under franturi de ganduri, poezii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.